V-ați întrebat vreodată dacă ați putea să vă loviți copilul? În timp ce vorbeați cu o prietenă, ați promis că nu veți face asta niciodată? Și acum stați și vă gândiți cum s-a ajuns la asta? Poate sunteți prea obosită? Totuși, sunteți copleșită de remușcări și nu vreți să vă justificați așa... dar copilul a fost obraznic, nu a ascultat și toate metodele anterioare au eșuat. Nu l-ați lovit prea tare, dar tot v-ați speriat și micuțul a început să plângă. Îmbrățișarea nu a funcționat imediat...
Chiar dacă a apărut o astfel de situație, nu vă mai faceți griji și începeți din nou. Sper că sfaturile mele vă vor oferi sprijin în situații dificile. Mai întâi, așezați-vă și notați pe o foaie de hârtie regulile de creștere pe care le folosiți, „idei” care vă ajută să alegeți recompense sau pedepse. După ce vă scrieți lista, citiți-o și pe a mea, pentru care m-am consultat cu câteva dintre prietenele mele care au copii de diferite vârste:
1. Nu amenințați copiii cu nimeni și nimic, de exemplu un monstru din dulap care mănâncă copiii care nu vor să doarmă.
2. Nu umiliți sau jigniți copilul. Nu-i încălcați demnitatea personală și integritatea fizică.
3. Nu vă gândiți prea mult la o pedeapsă, nu prelungiți așteptarea și tensiunea care apare în timpul acesteia.
4. Dacă folosiți o „pedeapsă” (de exemplu: strângerea jucăriilor pe care copilul le-a împrăștiat de furie), trebuie să vă asigurați că este executată imediat după stabilire și nu a doua zi.
5. Spune-i copilului de ce îl pedepsiți. Copilul trebuie să înțeleagă de ce a fost pedepsit. Ar trebui să vă așezați alături cu calm și să discutați de ce nu sunteți mulțumită de comportamentul lui și de ce îl pedepsiți. Spuneți-i ce nu poate face și cum se poate comporta într-o anumită situație. Spuneți-i ce să facă pentru a evita această situație în viitor.
6. Exprimați-vă aprobarea sau dezaprobarea pentru anumite comportamente într-un mod clar. Subliniați când sunteți mulțumită de copil, lăudați-l.
7. Aveți grijă să nu introduceți prea multe restricții și reguli. Adaptați-le în funcție de vârsta copilului.
8. Eliminați din vocabular expresiile precum: „nu, și asta e” etc.
9. Dacă simțiți că vă pierdeți autocontrolul, sunteți obosită și totul vă irită, încercați să stați puțin departe de copil. Poate că soțul (sau altcineva) este acasă, spuneți-i că aveți nevoie de sprijin și timp personal. Puteți merge într-o altă cameră sau la o scurtă plimbare. Dacă sunteți singură acasă, încercați prima metodă. Luați în considerare de ce reacționați atât de puternic la o situație dată. Păstrați distanța și nu vă pierdeți cumpătul!
10. Nu strigați.
11. Nu vă temeți să vă cereți scuze dacă ați greșit ceva.
12. Găsiți puțin timp doar pentru dumneavoastră, dacă sunteți mulțumită și fericită toată familia va simți.
13. Susțineți-vă copilul în situații dificile care pot provoca conflicte și emoții negative. Arătați că înțelegeți nevoile micuțului.
14. Cereți-i copilului părerea cu privire la chestiuni legate de el, puteți veni împreună cu noi soluții și idei.
15. Petreceți timp cu copilul pentru a-l cunoaște bine și pentru a avea o relație bazată pe încredere. Acordați-i toată atenția!
Le-am întrebat pe prietenele mamei mele despre acest lucru. Au spus că și-au bătut copiii sau că au vrut să facă asta atunci când:
Dacă doriți ca relația cu copilul să se bazeze pe sentimentul de siguranță și iubire, palma nu ar trebui să fie o formă de pedeapsă folosită în casa dumneavoastră. Copilul are sentimentul că este rănit, experimentează frică și chiar furie atunci când este pedepsit așa. Ați simțit ușurare? Ați scăpat de emoțiile negative pălmuind copilul? Acest sentiment de moment este imediat înlocuit de vinovăție și rușine.
Copilul nu vă înțelege comportamentul. În primul rând, este speriat de pedeapsa fizică, apoi poate să vadă tristețea dumneavoastră până când în cele din urmă îl îmbrățișați încercând să compensați ceea ce s-a întâmplat. Astfel de schimbări de dispoziție sunt greu de suportat pentru un adult, darămite pentru un copil mic care tocmai intră în sfera emoțiilor. Da, este adevărat că după un astfel de eveniment, un părinte încearcă deseori să-l compenseze pe copil, pentru ca acesta să uite de pedeapsa aspră. O jucărie nouă, o excursie la un loc de joacă, un răsfăț? Nu derutați copilul, calmați-vă și nu încercați să reparați daunele rapid și cu orice preț.
De asemenea, veți întâlni cu siguranță oameni care consideră că bătaia este una dintre metodele de parenting. Mulți oameni nu recunosc că administrează această pedeapsă, pentru că nu este acceptabilă din punct de vedere social. Dar cei care recunosc că o folosesc vă vor oferi argumente care susțin această metodă. Ei susțin că poate învăța copilul să se comporte corect. Este oare adevărat? În momentul de mare agitație, copilul este capabil să înțeleagă de ce a fost pălmuit? Își asociază comportamentul cu furia dumneavoastră?
Dacă copilul dumneavoastră lovește un alt copil la locul de joacă, iar dumneavoastră îl pălmuiți, el ar putea lovi înapoi. Ce rost are să-l pedepsiți printr-o metodă dacă îi interziceți să folosească aceeași metodă împotriva altora? El va observa că și dumneavoastră faceți lucrul interzis și că este o modalitate de a vă elibera de stres și furie. Acum, când citiți, nu credeți că acesta este un fel de „cerc vicios”?
Copilul dumneavoastră vă urmărește îndeaproape și vă imită adesea comportamentul, așa că trebuie să respectați regulile pe care le-ați stabilit. Dacă folosiți adesea acest tip de pedeapsă, copilul consideră că violența fizică este o formă normală de comportament față de oameni. Deoarece aceasta are același rol ca somnul sau masa, el nu va vedea nimic în neregulă cu ea și va începe să o folosească.
De asemenea, copilul observă că o persoană mai puternică și mai mare are mai multe drepturi și îi poate răni pe ceilalți. Pălmuindu-l, îl învățați că, având un avantaj față de o persoană mai slabă, poți profita de ea și că violența este o modalitate de a obține ceea ce îți dorești. Poate că mai târziu, la grădiniță, copilul dumneavoastră va lovi pe cineva pentru a-i lua jucăria, în loc să îi ceară să o împrumute.
1. Stabiliți regulile care trebuie respectate acasă, în aer liber sau în timpul jocului și consecințele încălcării lor în prealabil, nu sub influența emoțiilor.
2. Spuneți-i copilului ce simțiți când se comportă altfel decât s-a spus.
3. Arătați-i consecințele acțiunilor sale. Dacă copilul sparge ceva, consecința fireasca este că nu se va mai juca cu acel obiect. Atunci va vedea cu siguranță consecințele acțiunilor sale, iar discuția cu dumneavoastră îl va ajuta să înțeleagă ce s-a întâmplat. Dacă experimentarea efectelor acțiunilor sale nu este periculoasă pentru copil (de exemplu pentru sănătatea lui), lăsați-l să le simtă! Lasă-l să învețe ca actor. Dacă consecințele îi pun în pericol securitatea, trebuie să repetați sau să stabiliți limitele specifice de comportament și standardele. Când nu le respectă, încheiați jocul sau altă activitate legată de reguli.
4. Lăsați copilul să se calmeze (până la 3 ani). Dacă copilul nu se poate adapta la principiile generale respectate acasă, de exemplu de a păstra liniștea, trimiteți-l în camera lui sau în alt loc. Lăsați-l să reflecteze calm asupra comportamentului său. Când reveniți la copil după un anumit timp, întrebați-l dacă este gata să se întoarcă la restul familiei și să respecte regulile. Nu trebuie să trateze acest lucru ca pe o pedeapsă, ci ca un timp în care să se gândească la sentimentele sale, care se pot amesteca rapid unele cu altele. Este, de asemenea, un timp pentru dumneavoastră să vă calmați. Dacă, după ce se întoarce, copilul începe din nou să se comporte nepotrivit, repetați aceiași pași. Fiți consecventă!
5. Reacționați la timp, nu așteptați până când situația devine o „urgență”. Preluați controlul atunci când este încă posibil. Dacă ați stabilit niște reguli, consultați-le înainte ca situația să devină și mai complicată.
6. Când îi explicați copilului regulile, uitați-vă direct în ochii lui, așezați-vă sau aplecați-vă pentru a fi la nivelul ochilor lui. Atrageți-i atenția asupra dumneavoastră, de exemplu prin atingerea brațului.
Când discutați cu copilul, situația conflictuală este mai simplă. Dar ce veți face dacă bebelușul vă conduce într-o stare similară și vă pierdeți controlul? Mai întâi puteți face același lucru pe care l-am descris mai sus. Lăsați copilul sub supravegherea unui alt adult sau puneți-l singur și în siguranță în pătuțul lui. Oferiți-vă un moment de odihnă. Probabil v-ați supărat pentru că sunteți foarte obosită și în acea zi copilul plângea mai mult decât de obicei, necesitând atenția și observația dumneavoastră constantă. Nu ați avut timp să vă adunați gândurile, așa că faceți-o acum! Smucirea, scuturatul și bătaia copilului nu îl vor face să se oprească din plâns, dimpotrivă. Sub influența emoțiilor negative, îi puteți face rău și apoi veți regreta și veți simți rușine că v-ați răzbunat pe o persoană mică și slabă, fără apărare. Când sunteți pregătită, mergeți și îmbrățișați copilul... în curând vă veți aminti cât de mult îl iubiții că nu vreți să-l răniți.
Să nu vă fie rușine să cereți ajutor. Nu vă temeți că veți fi judecată de alții. Cei pe care îi iubiți vă cunosc și știu că o singură faptă nu înseamnă că nu vă puteți crește copilul. Faptul că cereți ajutor arată că sunteți o persoană responsabilă, căreia îi pasă de familia ei. Puteți căuta ajutor în cadrul familiei dumneavoastră sau puteți apela la specialiști (de exemplu, Centrul pentru copii și familie).